• Italiano
  • English
  • Español
  • 中文 (中国)
  • Română
  • Shqip
  • العربية

Ambulanți și copii

Avangarda emigrației era formată din cei care practicau meserii ambulante. În Toscana, țăranii mergeau în Corsica pentru munci agricole, apoi în Franţa, atrași de câștiguri mai bune; meseria calificată cea mai răspândită era cea de vânzător ambulant de statuete. Plecau în țările europene, apoi în Americi, muzicanți ambulanți din toată Italia, vânzători de stampe și de mercerie, tăietori de lemne și săpători, părăsind regiunile orientale ale peninsulei.

Odată cu îmbunătățirea transporturilor și începutul marii emigrații, traseele ambulanților au atins toate țările europene și apoi Americile. Autoritățile de poliție nu-i vedeau cu ochi buni, însoțiți mai mereu de copii, deseori fiind constrânși să cerșească. Uneori, tații înșiși purtau cu ei copiii sau îi încredințau unor persoane considerate de încredere, în speranța că, umblând prin lume, vor învăța o meserie care să-i scape de foame.


Brațe puternice și munci grele

Emigranții, în mare parte țărani, s-au ocupat și în străinătate cu muncile agricole, au participat la despăduriri sau la desțelenirea terenurilor, au muncit pentru realizarea de mari căi de comunicație, căi ferate, construcții și în munca grea din mine. Aproximativ jumătate dintre emigranți s-au întors definitiv în Italia. În Statele Unite „campania de emigrare” dura, în general, numai câțiva ani. Motivele erau: nicio integrare în țară și minima cunoaștere a limbii; economisirea la maximum a banilor în cel mai scurt timp, pentru a grăbi reîntoarcerea, acceptând munci exagerat de grele și niveluri de viață foarte scăzute.

Zona de origine determina meseriile: în Australia, emigrații din zonele de munte au reluat activitățile de tăietori de lemne sau au devenit tăietori de trestie de zahăr; cei de la câmpie s-au dedicat agriculturii sau sectorului terțiar.


Opere grandioase și averi considerabile

La realizarea marilor opere publice au participat foarte mulți emigrați italieni, mulți dintre ei fiind victime ale accidentelor de muncă. Săparea tunelurilor Frejus, San Gottardo, Sempione, sau calea ferată transsiberiană i-au văzut la lucru.

Un anumit număr de emigranți au avut succes ca antreprenori, plecând deseori de la zero, știind să exploateze oportunitățile pentru a obține poziții de invidiat. Oameni care treceau repede de la sărăcie la bogăție, integrându-se în cele mai înalte niveluri sociale ale țării de adopție. O poveste de succes: în Brazilia, Giuseppe Giorgi a devenit dintr-un simplu muncitor, constructor de căi ferate; pentru capacitățile sale tehnice a avut importante comenzi publice, afirmându-se într-un sector dominat de englezi.


Femeile „fragile”

Din totdeauna emigrația italiană a fost studiată acordând atenția bărbaților.

Cele care au suferit consecințele emigrației bărbaților au fost femeile rămase acasă; îngrijeau copiii și bătrânii, lucrau pământul și, în locul bărbaților, își asumau răspunderi economice, cum ar fi semnarea de contracte. În străinătate, femeile au cucerit spațiu în câmpul muncii: primul sector industrial a fost cel textil, începând cu fabricile franceze. De la muncile de casnice, în special în America de Nord, ia naștere „bordul”, adică ținerea în pensiune a compatrioților. Activitate care le permitea să desfășoare munci casnice și contribuind la economia familială.


Magazine și magazine

Pentru emigranții care s-au dedicat comerțului, începuturile au fost asemănătoare: lucrau mai întâi ca angajați ai rudelor sau prietenilor, apoi intrau ei direct în comerț. În acest parcurs, familia a avut un rol fundamental, atât pentru susținerea economică, cât și angajarea directă în activitate.

Primele magazine au fost mici vânzări, în general în sectorul alimentar, adresate clientelei italiene. Vitrinele multor magazine făceau publicitate produselor italiene. Unele dintre aceste activități au reușit să se consolideze în timp, transformându-se în întreprinderi de producție și de transformarea produselor agricole și a crescătoriilor de animale sau în marea distribuție.


De la servitori la patroni

Emigranții italieni au activat cu succes în sectorul restaurației. La început, vânzători ambulanți de înghețată, vara, de castane prăjite iarna. Deveniți stabili, lucrau ca chelneri, spălători de vase, apoi, bucătari în restaurante și hoteluri. La sfârșit ca: proprietari. Și în acest sector, familia a fost determinantă pentru realizarea oricărui proiect. Merită să fie amintiți primii „bucătari” lipsiți de experiență, bărbați care se improvizau bucătari și se căzneau să reproducă rețetele soțiilor lor.

Exemplară este emigrația în Marea Britanie. Din Londra, s-au mutat în orașele de provincie, în zonele industriale ale Țării Galilor meridionale; în Scoția și în Irlanda deschizând prăvălii și baruri.

Această origine a succesului lor: localurile, care deseori se limitau la fish and chips (pește și cartofi prăjiți), se deosebeau de pub-uri, frecventate numai de bărbați majori, pentru că vindeau bere și alcoolice. În schimb, localurile italiene erau deschise și femeilor și tinerilor, pentru că nu se vindeau băuturi alcoolice. Astfel, pentru înghețată: de la cărucioare s-a trecut la ice-cream shops, unde se găseau: băuturi, cafea, dulciuri, dulcețuri și ciocolată.