• Italiano
  • English
  • Español
  • 中文 (中国)
  • Română
  • Shqip
  • العربية

La bord

Până la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea transportul emigranților se făcea cu veliere vechi. Călătoria putea dura chiar și o lună, în condiții de viață greu de imaginat. Cușetele, în partea de jos a navei, deseori primeau aer numai de la bocaporți. Ca urmare, dimineața, indiferent de condițiile atmosferice, toți erau constrânși să se mute pe punți: bolile – pulmonare și intestinale în special – erau răspândite și mortalitatea mare.

Valiza a fost mult timp simbolul emigrării; la început era „fagotul” (boccea): o bucată de stofă în care se înfășurau lucrurile de dus cu sine. Și în fagot, sau în valiză, era o „lume” întreagă: amintiri de familie, un bilet pentru o rudă sau un consătean, o scrisoare de prezentare care, se spera, ar fi putut să fie utilă … Odată cu construcția în anii douăzeci a marilor pacheboturi de croazieră, care transportau și emigranți, durata de călătorie și condițiile de viață la bord s-au îmbunătățit.


Sosiți, în sfârșit!

În paradisul terestru promis de „Ghid”, în realitate lucrurile stăteau cu totul altfel. La sosire, imigranții își dădeau seama că au ajuns în America așa cum era și nu în cea visată. La vamă erau supuși la grele formalități birocratice, mulții fiind respinși pentru că aveau boli invalidante. Cei admiși erau tratați ca într-un târg de sclavi. În Argentina și Brazilia, ajunși pe uscat, erau cazați în structuri asemănătoare închisorilor – Hotelul și Hospenderia pentru emigranți. Punctul de forță al emigrantului era „lanțul migrator”, rețeaua de rude, prieteni, consăteni care, trăind deja experiența emigrației, încerca să faciliteze integrarea lui în noua țară.


„Merica”

În Statele Unite, la sosirea în New York, emigranții erau debarcați pe Insula Ellis pentru controale. Norme riguroase operau o selecție drastică: erau respinși pentru boli, pentru sărăcie extremă, vârstă fragedă sau prea înaintată, stare civilă (femei și orfani lipsiți de ajutor în noua lor țară).

În anul 1917 a fost aprobat Literacy Act, o lege cu privire la analfabetism, care a impus o constrângere imigrației, afectându-i mai ales pe italienii meridionali. Restricții ulterioare au avut loc în 1921 și 1924, cu legi care au stabilit numărul anual de imigranți.


Miss Liberty

Statuia Libertății a fost donată Statelor Unite de Franța și s-a asociat fenomenului imigrației. Femeia aceea frumoasă părea mare cât America și ca visele emigranților de „a pleca în America”. În schimb, la sosirea în portul New York, emigranții erau debarcați pe Insula Ellis și supuși controalelor și deseori umilințelor. Cu toate acestea, în imaginația multor emigranți, Statuia Libertății a devenit America; au descoperit apoi că drumurile nu erau pavate cu aur și că acele drumuri trebuiau să le construiască chiar ei.